Home » D:News » Ne face altruismul fericiţi?

Ne face altruismul fericiţi?

Ne face altruismul fericiţi?
Publicat: 02.05.2020
Unele studii sugerează că acţiunile altruiste pot accentua sentimentul de fericire al persoanei.

Altruismul reprezintă o temă care a fost abordată dintr-o multitudine de perspective pornind de la filozofie şi ajungând la ştiinţele sociale comportamentale. Filozofii au stabilit de-a lungul vremii o serie de principii şi obligaţii morale care ar trabui să ne ghideze în relaţia noastră cu cei din jur, în timp ce cercetătorii au studiat efectele pe care altruismul pe poate avea asupra persoanelor care fac astfel de acte. O serie de studii au stabilit că altruismul poate fi şi interesat, indivizii alegând să îi ajute pe cei din jurul lor sau persoane necunoscute din diferite motive, unul dintre acestea fiind legat de satisfacţie resimţită. Mai exact, unii oameni de ştiinţă au argumentat că altruismul ne poate face fericiţi.

Doi cercetători, unul de la Universitatea Bonn (Germania) şi de la Universitatea Harvard (Statele Unite ale Americii) au publicat o analiză în care explică faptul că efectele pozitive ale altruismului au fost exagerate. Astfel, deşi astfel de acte ne-ar putea face mai fericiţi şi ar putea să ne îmbunătăţească sănătatea cardio-vasculară, aceste efecte sunt de scurtă durată, notează Medicalxpress.

Într-un mod asemănător altor experimente din ştiinţele comportamentale, cei doi cercetători au desfăşurat un experiment în care au participat 300 de studenţi. Aceştia au avut de ales între posibilitatea ridicată de a primi 100 de euro pe care să îi folosească cum doresc sau de a nu primi nimic, cu precizarea că 350 de euro vor fi folosiţi pentru a trata tuberculoza. În mod neaşteptat, experimentul a folosit bani reali, 40.764 euro fiind oferiţi studenţilor şi 111.300 fiind oferiţi unui ONG din India care ajută bolnavii de tuberculoză.

Dintre participanţi, 60% au ales să fie altruişti şi să „parieze” pe posibilitatea de a salva o viaţă, iar răspunsurile lor au arătat că au experimentat o stare de bine din această cauză. Totuşi, la o lună după experiment, atunci când oamenii de ştiinţă i-au contactat pe participanţi şi au ajuns la concluzia că cei care au ales posibilitatea de a câştiga 100 de euro erau mai fericiţi în comparaţie cu cei care au avut un comportament altruist. Cercetătorii mai explică faptul că un număr reduc dintre dintre cei care în cadrul experimentului au ales să fie altruişti le-a fost refuzată şansa de a „paria” pentru o altă persoană şi, în schimb, au primit 100 de euro. Aparent, aceşti participanţi au prezentat cel mai ridicat nivel de fericire.

Studiul a fost publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.

Citeşte şi:

Comportamentele altruiste, corelate cu o toleranţă mai mare la durere

Egoist sau altruist? Cum este bine să fii la locul de muncă?

Cum arată creierul unei persoane altruiste? Cercetătorii au observat pentru prima dată aceste detalii (FOTO)

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Fizicienii au găsit dovezi pentru „timpul negativ”
Fizicienii au găsit dovezi pentru „timpul negativ”
Astronomii din Galați au descoperit o nouă stea variabilă! Ce nume a primit?
Astronomii din Galați au descoperit o nouă stea variabilă! Ce nume a primit?
Cercetătorii sunt surprinși de faptul că veverițele au început să mănânce carne
Cercetătorii sunt surprinși de faptul că veverițele au început să mănânce carne
Cum s-a ferit un general român de holera din Bulgaria în anul 1913: A dat ordin să fie construite niște clădiri pe piloni „ca în Veneția, ca să nu-l ajungă microbii”
Cum s-a ferit un general român de holera din Bulgaria în anul 1913: A dat ordin să fie construite niște clădiri pe piloni ...
În mod surprinzător, vâscul are un efect vindecător foarte puternic
În mod surprinzător, vâscul are un efect vindecător foarte puternic
Incertitudinea face parte din condiția umană –  Cum putem învăța să trăim cu ea?
Incertitudinea face parte din condiția umană – Cum putem învăța să trăim cu ea?
5 sfaturi care te ajută să bei responsabil de Crăciun și Anul Nou
5 sfaturi care te ajută să bei responsabil de Crăciun și Anul Nou
Testul HPV, „strategia de screening preferată” pentru cancerul de col uterin
Testul HPV, „strategia de screening preferată” pentru cancerul de col uterin
Test de cultură generală. Când a avut loc primul Crăciun?
Test de cultură generală. Când a avut loc primul Crăciun?
Descoperă locuri inedite pentru călătoriile tale: Aventuri din lumea largă (P)
Descoperă locuri inedite pentru călătoriile tale: Aventuri din lumea largă (P)
Cum a reușit Pipera să devină cel mai atractiv cartier din zona București-Ilfov? (P)
Cum a reușit Pipera să devină cel mai atractiv cartier din zona București-Ilfov? (P)
Transformările digitale şi viitorul marketingului (P)
Transformările digitale şi viitorul marketingului (P)
Scolioza și hernia de disc, afecțiuni ale coloanei vertebrale care pot fi tratate (P)
Scolioza și hernia de disc, afecțiuni ale coloanei vertebrale care pot fi tratate (P)
NASA, pregătită să scrie istorie în Ajun de Crăciun! O sondă va ajunge mai aproape de Soare decât orice alt obiect construit de om
NASA, pregătită să scrie istorie în Ajun de Crăciun! O sondă va ajunge mai aproape de Soare decât orice alt obiect ...
Transport public gratuit într-o capitală europeană cu 1,4 milioane de locuitori
Transport public gratuit într-o capitală europeană cu 1,4 milioane de locuitori
Euforie în rândul investitorilor Tesla, după apropierea lui Elon Musk de Donald Trump
Euforie în rândul investitorilor Tesla, după apropierea lui Elon Musk de Donald Trump
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Doi mari producători auto ar putea fuziona și ar deveni al treilea cel mai mare grup auto global
Doi mari producători auto ar putea fuziona și ar deveni al treilea cel mai mare grup auto global